Comediile bune sunt mai rare decat par la prima vedere. E usor sa faci pe cineva sa zambeasca, dar mult mai greu sa faci un film comic care sa reziste la a doua sau a treia vizionare, fara sa isi piarda din haz. Lista de mai jos e strict subiectiva – nu e un clasament oficial, nu ma bazez pe box office sau pe premii, ci pe filme la care m-am intors de mai multe ori si care inca functioneaza. Iata cele cinci comedii preferate, din 2000 incoace.
1. Superbad (2007)
Regizat de Greg Mottola, dupa un scenariu scris de Seth Rogen si Evan Goldberg, “Superbad” este genul de comedie adolescentina care reuseste sa fie amuzanta fara sa devina obosita. Povestea a doi prieteni buni, Seth si Evan, care incearca sa cumpere alcool pentru o petrecere in ultima lor seara inainte de absolvire, e simpla la prima vedere, dar functioneaza tocmai pentru ca dialogurile suna natural si personajele au, sub tot umorul vulgar, o vulnerabilitate reala legata de teama despartirii de un prieten apropiat. Michael Cera si Jonah Hill au o chimie foarte buna, iar personajul lui McLovin a devenit, pe buna dreptate, unul memorabil pentru intreaga generatie care a crescut cu acest film.
2. In Bruges – Doi ucigasi la Bruges (2008)
Un pic diferit de restul listei, pentru ca e mai degraba o comedie neagra decat una clasica. Regizat de Martin McDonagh, filmul ii urmareste pe doi asasini platiti, interpretati de Colin Farrell si Brendan Gleeson, trimisi sa se ascunda in orasul belgian Bruges dupa o misiune care nu a mers deloc bine. Ce face acest film special e echilibrul rar intre umor foarte negru si momente cu adevarat emotionante – rasul si disconfortul apar aproape in aceeasi scena. Dialogurile lui McDonagh sunt printre cele mai bine scrise din genul asta, iar Colin Farrell da, probabil, cea mai buna performanta comica din cariera lui.
3. Bridesmaids – Domnisoare de onoare (2011)
Regizat de Paul Feig si scris de Kristen Wiig impreuna cu Annie Mumolo, “Bridesmaids” a schimbat putin perceptia despre ce inseamna o comedie facuta in jurul unui grup de femei. Povestea urmareste pregatirile haotice pentru nunta unei prietene, cu tot cu rivalitati, insecuritati si crize personale ale personajului principal, jucat de Kristen Wiig. Ce imi place la acest film e ca umorul, oricat de exagerat devine in unele scene, ramane construit pe personaje credibile, cu probleme reale – nu e comedie doar de dragul gagurilor, ci una care are si emotie in spate. Melissa McCarthy, in rolul Meganei, fura, practic, fiecare scena in care apare.
4. The Grand Budapest Hotel (2014)
Wes Anderson are un stil vizual atat de recognoscibil incat uneori umbreste faptul ca filmele lui sunt si foarte, foarte amuzante. “The Grand Budapest Hotel” e, pentru mine, cea mai reusita combinatie intre stilul sau vizual meticulos – simetrii perfecte, culori saturate, decoruri de papusa – si un scenariu plin de umor absurd, livrat impecabil de Ralph Fiennes in rolul concierge-ului Monsieur Gustave H. Povestea, plasata intr-o Europa fictiva din perioada interbelica, imbina comedia pura cu o nostalgie subtila pentru o lume disparuta, iar ritmul alert al filmului nu lasa loc de plictiseala nicio secunda.
5. Popescu Ionel s-a intors! – sau, mai serios, Deadpool (2016)
Recunosc ca aici lista personala se poate schimba des, dar “Deadpool”, regizat de Tim Miller, cu Ryan Reynolds in rolul principal, merita locul cinci pentru ca a reusit ceva greu: o comedie de actiune care isi ia in ras propriul gen, fara sa devina obositoare sau autoindulgenta. Umorul meta, in care personajul principal vorbeste direct catre camera si isi bate joc de cliseele filmelor de super-eroi, functioneaza pentru ca Ryan Reynolds are timing-ul comic perfect pentru acest rol. E genul de film pe care il poti revedea doar pentru glumele care iti scapa la prima vizionare, ascunse in fundal sau in dialoguri rapide.
De ce aceste cinci si nu altele
Am evitat, intentionat, comediile facute exclusiv pentru rasul usor, de moment, care functioneaza bine la prima vizionare, dar isi pierd farmecul dupa aceea. Toate cele cinci filme de mai sus au ceva in plus fata de gaguri bine plasate: fie personaje care raman cu tine dupa ce se termina filmul, fie un stil vizual sau narativ suficient de distinct incat sa le poti recunoaste dintr-un singur cadru. E, evident, o selectie subiectiva – oricine ar putea argumenta pentru alte titluri la fel de bune, de la “Borat” pana la “Knives Out” sau “The Nice Guys”. Insa daca ar fi sa recomand doar cinci comedii cuiva care vrea sa recupereze ce a ratat din ultimii douazeci si cinci de ani de cinema comic, astea ar fi primele cinci pe lista mea.